TREI BĂRBAȚI PRINȘI ÎN FLAGRANT LA BRACONAJ PISCICOL
La data de 13 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au desfășurat activități în baza planului de acțiune privind prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
Astfel, în jurul orei 02:47, aceștia au observat trei persoane care scoteau din apă mai multe plase de pescuit dintr-un bazin piscicol situat în localitatea Gurbănești, județul Călărași.
Polițiștii au procedat la urmărirea persoanelor pe terenul extravilan din apropierea bazinului piscicol, reușind imobilizarea și încătușarea acestora.
Ulterior, a fost stabilită identitatea persoanelor în cauză, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 38 de ani, domiciliați în comuna Gurbănești, județul Călărași.
În urma cântăririi peștelui, s-a constatat că au sustras 134,7 kg de pește, de diferite specii. Întreaga cantitate a fost ridicată și predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale.
De asemenea, în urma cercetării la fața locului, polițiștii au identificat un autoturism fără numere de înmatriculare, folosit în activitatea infracțională.
Acesta, împreună cu plasele de pescuit găsite, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere sau folosire, la pescuit, de către persoane neautorizate, a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial și furt calificat.
Totodată, față de cei trei bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.







