POLIŢIA CĂLĂRĂŞEANĂ - PAGINI DE ISTORIE
Asigurarea ordinii, paza granitei, apărarea teritoriului şi respectarea legalitătii au fost asigurate în judetele Ialomiţa şi Călăraşi prin intermediul instituţiilor abilitate de legi şi regulamente.
În secolele XV-XVII, pârgarii judeţului Ialomiţa informau periodic domnia şi Sfatul Domnesc despre toate deplasările trupelor otomane din cetăţile dunărene Silistra şi Hârşova. Apoi, după ce capitala ţării a fost transferată de la Târgovişte la Bucureşti (1542), domnul Valahiei, Radu paisie a luat măsuri de intensificare a pazei în judeţele de graniţă. Tot de atunci, erau interesaţi de cunoaşterea deplasarilor oştilor otomane şi membrii sfatului oraşului Braşov. Ei utilizau ca agenţi pe păstorii transilvăneni, care foloseau constant toamna şi primăvara păşunile Bărăganului şi ale Dobrogei pentru hrana animalelor.
În timpul domniei lui Mihai Viteazul, călăuzele au condus oştile muntene ale lui Baba Novac şi Preda Buzescu până aproape de Sofia, iar în secolul al XVII-lea se cunoştea în permanenţă de către autorităţile locale, tot ce se petrecea dincolo de marele fluviu.
Structurile militare autohtone devin mai bine organizate în secolul al XVIII-lea. Atunci au fost aşezate în satele riverane, cete de ţărani liberi, care pe lângă asigurarea ordinii şi pazei, contribuiau şi la strângerea dărilor fiscale. Steagul de călăraşi ştafetari s-a consolidat în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Aceştia au fost investiti să execute şi alte misiuni precum însoţirea demnitarilor, a sumelor de bani, transportarea corespondenţei oficiale şi executarea unor sentinţe judecătoreşti.
În timpul domniei fanariote a lui Constantin Mavrocordat, în imediata apropiere a satului Lichireşti este înfiinţată(împreună cu cea de la Stelnica) o căpitănie de margine. Ea era însărcinată să asigure paza graniţei, să supravegheze activitatea populaţiei din ostroavele dunărene, să apere punctul de vamă şi să supravegheze trecerea graniţei. Această căpitănie a funcţionat până în anul 1831. La conducerea acestei formaţiuni s-au aflat mai multi căpitani, dar cel mai reprezentativ a fost Grigore Poenaru.
Documentele păstrate arată că acesta s-a înrolat, din 1806, voluntar în armata rusă. El a participat cu mai mulţi ialomiţeni la luptele de la Obileşti, Olteniţa, Ulmu şi Slobozia (1806-1812), apoi a devenit protejat rus, iar în perioada 1828-1829 a participat la asediul Silistrei. Pentru faptele sale el a fost promovat, ajungând până la gradul de colonel în armata rusă.
De la 1 iulie 1831, în Ţara Românească a intrat în vigoare Regulamentul Organic. Noul act fundamental stabilea separarea activitatilor administrative de cele judecătoresti şi reglementa obiectivele instituţiilor abilitate. Sarcina asigurării ordinii interne revenea departamentului din Lăuntru, cea de apărare a granitei Departamentului Oştirii, iar respectarea legilor şi judecarea proceselor se înfăptuiau prin instantele judecătoreşti.
Departamentul din Lăuntru avea în subordine la nivel teritorial ocârmuirile, subocârmuirile, poliţia, dorobanţii şi punctele vamale, iar cel al Justiţiei tribunalele judetene şi judecătoriile de întâia cercetare.
La 4 iulie 1831, Isprâvnicia judeţului Ialomiţa a primit de la Sfatul Administrativ primele dispoziţii care reglementau activitatea administratiei judetene. Funcţionarii încadraţi la ocârmuirea judeteană răspundeau de bunul mers al activităţii judeţului, începând de la organizarea teritorială până la apărarea teritoriului. Un alt regulament, primit în septembrie, defineste şi atribuţiile poliţiei locale din oraşul de resedinţă: cunoaşterea stării de spirit, prinderea răufăcătorilor, asigurarea aprovizionării, prevenirea şi stingerea incendiilor şi asigurarea liniştii şi ordinii.Pentru fiecare capitală de judet era stabilit un efectiv minim: un poliţmaistru, 2 comisari, un scriitor, 6 tulumbagii si 5 dorobanţi. Şeful politiei se subordona în plan teritorial atât ocârmuitorului, dar şi sfatului orăşenesc, ambele oficialităti având dreptul de a-l numi sau îndepărta din functie.
Poliţia oraşului resedinţă de judet a fost infiinţată mai întâi în oraşul Urziceni, în septembrie 1831. La Călăraşi şi-a început activitatea la 23 mai 1833, când este nominalizat primul şef al acesteia, Dumitru Logulescu. El a întreprins primele măsuri de asigurare a pazei nocturne, a constituit echipa de 6 tulumbagii pentru stingerea incendiilor şi asigura buna aprovizionare a localităţii cu produse de primă necesitate.
In aprilie 1834, comisia târgului Călăraşi a aprobat un regulament de activitate al politiei locale. Printre sarcinile stabilite erau: menţinerea ordinii în pieţe, oboare şi la ţargul anual, cercetarea infracţiunilor, prinderea delincvenţilor, controlul calitătii mărfurilor vândute, a măsurilor şi greutăţilor utilizate de negustori şi prevenirea incendiilor.
Intre 1834-1838, poliţia Călăraşi a avut mai mulţi conducători. O parte erau originari din localitate, alţii erau aduşi din alte orase. Astfel, turcul Iorgu Aslapoglu a fost adus de la Giurgiu in 1838 şi a condus organul de asigurare al ordinii timp de 3 ani. S-au păstrat mai multe documente despre activitatea sa. Era un om conştiincios din moment ce informa zilnic autorităţile locale despre starea de spirit a populaţiei, asigura o aprovizionare corespunzătoare şi reusea să prindă operativ delincvenţii.
Pentru îmbunătăţirea activităţii generale, el a separat oraşul în patru sectoare şi a constituit echipe mixte de gardişti şi militari pentru paza pe timp de noapte. În timpul său, formaţiunea de pompieri era dotată cu două sacale pentru stingerea incendiilor. De asemenea, a întocmit o primă evidenţă a străinilor aflaţi în oraş, a intensificat controlul în portul Călăraşi şi a actionat pentru prinderea dezertorilor şi a persoanelor dispărute.
După turcul Aslapoglu, a urmat la conducerea politiei din Călăraşi grecul Constantin Nicolaidis. El a condus institutia timp de 7 ani (până în 1848), perioadă în care s-a străduit să aplice în practică noul regulament de organizare a activităţii acesteia. De altfel, atribuţiile erau sporite prin supravegherea iluminatului străzilor, asigurarea pazei permanente la barierele oraşului, evidenţa servitorilor şi prostituatelor, găzduirea oficialităţilor şi informarea periodică (prin strigare) a populaţiei despre deciziile autorităţilor locale.
Activitatea instituţiei condusă de Nicolaidis a fost destul de bună. Astfel, în 1843, călăraşiul ocupa ultimul loc pe ţară la infracţiuni, iar la delicte şi crime se plasa pe locul 14(din cele 17 resedinte de judet existente în Valahia). Nicolaidis era bine informat de toate problemele existente, actiona eficient pentru prinderea răufăcătorilor, avea o colaborare bună cu procurorul judetului, iar arestul politiei era intotdeauna plin cu cei care nu respectau legea.
În timpul activităţii sale, politia a făcut o nouă delimitare a ariei de competenţă, a contribuit la realizarea recensământului din 1843, a efectuat evidenţa marinarilor străini aflaţi în portul Călăraşi şi a contribuit la prinderea unor răufăcători daţi in urmărire generală.
Câteva luni, în anul 1848, la conducerea politiei călărăşene s-a aflat Răducanu Ceauşescu. Acesta s-a străduit să pună în practică deciziile guvernului provizoriu, a constituit garda naţională locală şi s-a străduit să asigure ordinea. Cu toate că nu a dispus de efective suficiente, el s-a achitat corespunzător de organizarea în bune condiţii a manifestărilor de la 28 iunie şi 6 septembrie 1848, cand populaţia oraşului a salutat victoria revolutiei şi poziţia ei fată de prevederile Regulamentului organic.
La 16 septembrie 1848, departamentul Vorniciei din Lăuntru l-a numit şef al politiei pe Ion Isvoreanu. Acesta a căutat să se conformeze ordinelor primite de la forurile superioare, care cereau arestarea principalilor revolutionari locali. Astfel, au fost reţinute în judetul ialomiţa 14 persoane, iar printre cei arestati s-a numărat şi fostul şef Ceauşescu. El a fost condamnat la 2 ani de inchisoare (la Văcăreşti). Isvoreanu a colaborat cu administraţia militară otomană pentru aprovizionarea şi adăpostirea batalionului turc. A dublat caraulele de pază pe timpul nopţii şi a asigurat o supraveghere strictă a străinilor aflaţi în tranzit.
Ion Isvoreanu a rămas la conducerea politiei locale până în 1856. Alături de cele menţionate mai sus, el a suplimentat efectivele, le-a repartizat pe sectoare, a asigurat o evidenţă strictă a populaţiei şi a stabilimentelor economice. De asemenea, el a colaborat cu conducerea trupelor de ocupaţie străine (otomane şi austriece) care s-au aflat în oraş până în toamna anului 1855.
Ultimul şef al politiei Călăraşi numit de către Departamentul din Lăuntru a fost Constantin Poenaru. Subordonaţii săi au participat (în anul 1857) la întocmirea primelor liste electorale ale populaţiei şi au supravegheat apoi desfăşurarea alegerilor pentru divanul Ad-Hoc, astfel încât acestea să se desfăşoare în normalitate. Apoi, in anii ce au urmat, a luat măsuri energice pentru a nu inregistra dezordini şi agitaţii în timpul desfăşurării alegerilor pentru Adunarea Electivă şi pentru desemnarea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti.
Constantin Poenaru a întocmit în anii 1860-1861 mai multe rapoarte adresate forurilor superioare, prin care a solicitat suplimentarea fondurilor necesare dotării logistice a comenzii de pompieri. În aprilie 1862 el a propus magistratului oraşului ca in locul celor 20 de străjuitori de noapte plătiţi de către locuitori să fie angajaţi 18 gardisti permanenţi conduşi de un cadru militar. Într-un alt raport adresat administraţiei judeţene a solicitat angajarea a 2 sacagii şi cumpărarea a 2 tulumbe noi motivând că "nu este lună în care comanda să nu aibă 2-3 incendii".
În aprilie 1864, prin noua lege administrativă, politia devine un serviciu al primăriei. Poliţaiul devenea colaboratorul apropiat al primarului şi era însărcinat cu asigurarea ordinii zilnice şi nocturne, supravegherea şi asigurarea pazei stabilimentelor şi era principalul funcţionar care supraveghea transpunerea în practică a hotărarilor consiliului comunal. El era răspunzător direct de urmărirea sistematizării străzilor, a prevenirii incendiilor, a desfăşurării normale a activitătii de transport şi a bunei funcţionări a iluminatului local.
La propunerea politaiului Constantin Poenaru, consiliul primăriei Călăraşi a aprobat mai multe decizii ce reglementau accesul în oraş, port şi pe străzi, activitatea coşarilor, a comenzii de pompieri şi a modului de asigurare a pazei zilnice. In 1867, el a propus mărirea schemei; astfel, de la 12 persoane el a cerut suplimentarea cu 8 functionari noi(1 comisar, 3 subcomisari si 4 dorobanti). Personalul de specialitate era retribuit cu 80-200 de lei pe lună, iar cei ai comenzii de pompieri cu 60-75 lei.
În toamna anului 1867, Constantin Poenaru şi-a dat demisia din politie preferând să se ocupe cu afacerile comerciale), iar în locul său a fost numit Nicolae Maltezeanu. La început, acesta s-a ocupat de elaborarea unui regulament de activitate a institutiei. Sunt incluse şi alte sarcini alături de cele traditionale; coordonarea circulaţiei pe străzile principale, supravegherea tăierii animalelor in abatoare, controlul activităţii stabilimentelor publice, controlul desfăşurării pescuitului pe bratul Borcea, conlucrarea cu garda naţională la asigurarea pazei, stabilirea locurilor pe malul Borcei destinate alimentării cu apă a tulumbelor comenzii de pompieri şi obligativitatea instruirii periodice a pompierilor angajaţi.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a politiei călărăşene nu a mai cunoscut alte modificări majore până in 1892. Au apărut atributiuni noi, iar altele au fost preluate de alte institutii. De pildă, în 1868 ia fiintă un birou de evidenţă al servitorilor, în anul următor biroul de evidentă al străinilor, iar doi ani ami târziu comanda pompierilor devine unitate independentă despărţindu-se de primărie. Paza oraşului începe să fie asigurată de un corp al gardiştilor (18 persoane). În 1879 este înfiintat comisariatul de politie al portului Călăraşi, iar în anul 1887 comisariatul gării. A crescut de asemenea şi efectivul. Faţă de anul 1879, când avea numai 24 de persoane, în 1888 erau încadraţi aici un poliţai şef, 3 comisari, 5 subcomisari şi 33 de gardişti. Suma anuală prevăzută pentru retribuirea lor era de 34320 de lei.
La conducerea politiei Călăraşi s-au aflat între anii 1872-1903 mai multe persoane, dar mandate mai lungi au avut Constantin Opran, Ion Paraschivescu, Constantin Costescu şi Atanasie Popescu. Intre 1895-1892 în schema politiei figurau Constantin Costescu, ajutat de comisarii Vasile Enescu, Ştefan Bădulescu şi Ion Ionescu precum şi de subcomisarul Marin Constantinescu. De la 3 octombrie 1897 era angajat şi un agent de siguranţă, iar la comisariatul gării era numit comisarul Matei Popescu. Corpul sergentilor de oraş il avea la comandă pe Niţă Ionescu şi pe Iordache Enache, ce controlau activitatea a 60 de gardieni.
Demn de remarcat este faptul că din toamna anului 1897, sediul politiei se găsea la parterul primăriei locale.Acesta va functiona aici până in anul 1934, când a fost închiriat un local aflat pe strada Bucuresti.
Atanasie Popescu a condus politia locală între 1898-1903, când se trece la compartimentarea muncii pe birouri: judiciar, administrativ şi de evidenţă al servitorilor. Această nouă structură s-a aplicat după aparitia noului regulament de organizare şi funcţionare a politiei, din anul 1901. Se clarificau atribuţiile birourilor, se introducea activitatea de prevenire, se cerea politistilor să cunoască ce străini se găseau la hotelurile din oraş şi erau stabilite primele norme de circulaţie ale automobilelor, trăsurilor, bicicletelor şi motocicletelor.
Pe baza acestui regulament s-a trecut la o nouă sectorizare a oraşului, la numerotarea caselor, se introduc primele posturi fixe de pază şi se va utiliza materialul probatoriu pentru întocmirea dosarelor penale.
În aprilie 1903 este promulgată prima lege modernă de organizare a politiei generale a statului. Unităţile teritoriale (subordonate unei directii generale) aveau următoarele atribuţii esenţiale: mentinerea ordinii publice, a sigurantei naţionale, apărarea populaţiei şi siguranţei persoanelor, prevenirea, constatarea şi instrumentarea infracţiunilor, asigurarea evidentei populatiei si controlul circulatiei. Toate aceste atributii urmau sa fie indeplinite de ofiteri de politie, agenti vamali, sergenti de oras, jandarmi si străjuitori din sate. Întreg efectivul de poliţie era subordonat prefectului judeţului care superviza organigrama, încadrarea, retribuirea si controlul lor.
Noua lege a stabilit si organigrama poliţiei din orasele resedinta de judet. De pilda, la Calarasi, urmau sa-si desfasoare activitatea un poliţai clasa a III-a, un director, 2 comisari, 2 subcomisari, 3 functionari administrativi, un ofiter si un subofiter si 35 de sergenti de oras.
Dupa ce legea a fost promulgata, prin decret regal au fost numiti mai întâi comisarii Badea Vlădoianu, Constantin Marinescu şi Ştefan Zamfirescu. Trică Vochiţă a fost numit subcomisar, iar secretar al politiei devine Romulus Gheorghiu. Comanda corpului sergenţilor de oraş revenea lui Zisu Rădulescu, iar sergent major era Ion Buzea.Un alt decret regal confirmă noua conducere formata din Alexe Predescu, Raian Orleanu si Vasile Botea, toti cei 3 comisari fiind licentiati in drept.
Şef al politiei Călăraşi a fost în intervalul 1903-1908 Alexe Predescu. El a elaborat regulamentul de organizare şi funcţionare a celor 5 birouri, a conceput planurile de colaborare cu Compania de jandarmi pentru asigurarea pazei nocturne şi a suplimentat efectivele gardienilor publici. Este reactualizată apoi evidenţa străinilor, se întocmeste un prim plan de apărare al oraşului şi se acţionează zilnic pentru eradicarea vagabondajului şi a furturilor.
La finele anului 1903 este întocmit primul raport de activitate al politiei locale, dar şi al comisariatelor din subordine. Erau înregistrate 358 de infracţiuni, se comiseseră 21 de crime, 11 violuri, 28 de tentative de asasinat şi 83 de tâlhării. Biroul judiciar a finalizat 540 de dosare de cercetare penala, care a dus la condamnarea la închisoare a 87 de persoane, iar restul au fost amendate. Biroul străinilor avea în evidenţă 362 de persoane şi 141 de servitori, iar evenimente deosebite privind siguranţa naţională nu erau înregistrate.
Alexe Predescu s-a preocupat în anii 1904-1905 şi de organizarea unui birou special de siguranţă. Acest birou, având la început încadrat un singur comisar, a reusit sa se achite corespunzator de misiunea încredinţată. Acesta a cunoscut cauzele care au dus la declanşarea celor 4 greve ale docherilor din port, iar în toamna anului 1905 semnala prefectului uenle agitaţii în comunele limitrofe oraşului. Comisarul Zamfirescu a acţionat operativ şi în timpul răscoalelor ţărănesti din martie 1907, când a oprit difuzarea în oraş a presei centrale care comunica evenimentele din Moldova. Prin această acţiune, el a împiedicat cunoaşterea de către agitatori şi unii studenţi a modului de derulare al acţiunilor ţărăneşti şi a dus la îndeplinire măsurile dispuse de noul ministru de interne Ion I.C.Brătianu.
Un sef al poliţiei, care a condus această institutie mai mult de un deceniu, a fost Panait Ionescu. Numit în anul 1912, el a acţionat în prima parte a activitatii sale pentru asanarea infractorilor nocturni. Astfel, au fost prinsi in oraş 18 inşi ce comiseseră furturi prin efracţie la 39 de personalităţi ce locuiau în oraş. Hoţii acţionau mai ales în zilele de sărbătoare, dar cele mai multe evenimente se petreceau în săptămâna când avea loc bâlciul anual (1-8 septembrie). Ei au fost prinşi după mai multe pânde şi razii şi s-a constatat că aveau un mod de operare foarte ingenios (actiona exact cand intreaga familie era la bâlci). Şefii bandei au fost judecati si condamnati la 6-10 ani de închisoare.
Întreaga activitate a politiei din perioada 1910-1916 poate fi cunoscută din rapoartele anuale de activitate. De pildă, în 1913, la o populatie de 14.126 de locuitori, politia dispunea de 16 persoane. Aceştia descoperisera 164 de infractiuni, prinsesera 184 de hoti şi tâlhari, tineau evidenţa a peste 170 de servitori, controlau activitatea a 4 hanuri şi hoteluri şi reuşiseră să stăpânească fenomenul infractional prin stoparea activitătii unor delincvenţi minori. La realizări, mai erau trecute sectorizarea oraşului prin delimitarea activitatii comisarilor si sergentilor de oras, suplimentarea posturilor la cele doua comisariate, luarea masurilor de ordine la organizarea grevelor si a unor manifestari culturale, interzicerea difuzarii unor lucrari cenzurate si intensificarea cooperarii cu cele doua regimente pentru organizarea unor patrule nocturne de paza.
Se faceau si propuneri pentru imbunatatirea activitatii. De pilda, se cerea incadrarea de personal la evidenta populatiei, marirea salariilor sergentilor de oras, perfectionarea juridica a comisarilor, dotarea cu mijloace logistice si de transport, introducerea uniformelor si asigurarea de locuinte pentru personal.
După intrarea României în primul război mondial, personalul politiei locale a fost mobilizat. Unii au plecat în refugiu cu familiile în Moldova, numai o parte rămânând în localitate. În 1917, figurau pe ştatul de plată doar 2 comisari şi 14 gardieni. Cei rămaşi erau utilizaţi de comandamentul german la acţiunile de rechiziţionare, confiscare şi depozitare a unor bunuri, dar şi la arestarea celor care se împotriveau dispozitiilor date de adminsitraţia militara străină.
După terminarea războiului este reluată şi activitatea poliţiei. Schema de încadrare a fost suplimentată. Astfel că în 1921 ea avea acelaşi personal ca în 1916. Panait Ionescu a incadrat in acel timp 3 comisari si 25 sergenti de oras, dar documentele timpului arată că aceştia demisionau masiv din cauza salariilor mici, a faptului că nu primeau sporurile de noapte şi nu dispuneau de locuinte. Organul de politie local înregistra lunar 3-6 demisii. Din cele 56 de persoane încadrate în 1921, 38 şi-au dat demisia din cauza salariilor mici.
În luna iunie 1921, politia Călăraşi era inspectată de către Dumitru Bogdan, inspectorul general al politiei române. După terminarea controlului, el a trimis un raport şi prefectului judeţului, în care consemna o serie de nereguli. Lucrările de cancelarie lăsau mult de dorit, iar şefii politiei nu desfăşurau o activitate corespunzatoare. Comisarii nu erau iniţiati şi cotrolaţi în lucrările lor, iar unele dosare judiciare nu erau rezolvate la termen. Întreaga conducere era atenţionata şi se făcea cunoscut că menţinerea acestei situaţii atrăgea după sine schimbarea şefului şi a comisarilor ce conduceau birourile.
În urma acestui raport, Panait Ionescu a fost avertizat de către prefectul judetului Ialomiţa, Dumitru Roseţeanu. El a solicitat schimbarea directorului politiei. In locul acestuia va fi adus ca director Gheorghe Tănăsescu de la Politia Ploiesti. Noul funcţionar va testa pe toti comisarii. O parte au fost găsiti necorespunzători, astfel că sunt angajaţi alţii noi, printre ei numărându-se Gheorghe Mihăilescu şi Barbu Silvestru.
Panait Ionescu a informat de mai multe ori prefectura şi Direcţia Generala a Politiei despre starea precară a instituţiei. Astfel, în raportul său din 16 august 1924 el il informa pe prefectul Gh.V.Constantinescu că oraşul nu dispune de un serviciu de pază corespunzător din cauză că oamenii refuză să se încadreze din cauza retribuţiilor mici. Cei nou încadraţi lucrau 3-4 zile, părăseau postul şi acest lucru a dus la dublarea infracţiunilor. Numrul mic de comisari (96) făceau ca lucrările de cercetare penala sa fie întâziate si să depăşească termenul de rezolvare.
Intr-un alt raport, adresat Direcţiei generale (în noiembrie 1924) se consemna ca "oraşul ocupă doar 6 ofiteri de politie. Este nevoie de o suplimentare a posturilor, de o crestere suplimentara a salariilor si de o dotare corepunzatoare, atat de necesara unei politii ce funcţionează la reşedinta de judet".
Situaţia existentă la poliţia Călăraşi a alarmat prefectura care a ordonat efectuarea unei anchete in 1925. Cu acest prilej s-a constatat ca toti comisarii primeau ordine peste capul şefilor, de la parchetul judetean. Multe dosare de anchetă erau nerezolvate din anii precedenti. Pentru solutionarea problemelor judiciare, procurorii erau nevoiti sa faca dese interventii. Comisarul Arpad Meşter dovedea delăsare, incompetenţă, intârzia la serviciu şi de multe ori venea în stare de ebrietate. Nereguli au fost constatate şi in activitatea de asigurare a pazei. Gardienii nu-şi făceau datoria, iar şeful detasamentului nu cunoştea nici măcar regulamentul în vigoare şi nu controla subalternii. După acest control, conducerea Direcţiei Generale a Poliţiei a decis schimbarea lui Panait Ionescu. O perioada de timp, interimatul a fost asigurat de Gheorghe Tănăsescu (care va fi totuşi numit in 1927). El va rămâne în această funcţie până în anul 1932, interval în care a căutat să-şi îndeplinească mandatul în conformitate cu dispoziţiile în vigoare.
Noul şef al politiei şi-a propus realizarea următoarelor obiective: perfecţionarea activităţii personalului, intensificarea controlului, respectarea legislaţiei şi suplimentarea efectivelor. El a întocmit mai multe rapoarte adresate, atât prefecturii, cât şi conducerii Directiei Generale a Politiei, în care arăta că organul de politie judeţean nu mai cunoscuse o suplimentare a schemei de personal din anul 1904. El specifica faptul că nu pot face muncă de politie 12 comisari şi la 18 gardieni publici, ce au fost plătiţi din bugetul primariei in perioada 1929-1933.
Controlul zilnic asupra activitatii subalternilor a dus la îmbunătăţirea activităţii. Prefectura era informată zilnic, de evenimentele ce aveau loc în oraş. De pildă, la 10.09.1928, comisarul de serviciu Ion Chirculescu raporta ca hoţii au intrat ziua in casa avocatului Cialîc, dar au fost prinşi de un membru al familiei. Fereastra deschisă de la camera ce dădea în stradă i-a ajutat să se facă nevăzuţi din cauză că au avut norocul ca nimeni să nu se afle în preajmă.
Din aprilie 1929, a intat in vigoare o nouă lege de organizare a politiei. Unităţile teritoriale devin independente de prefectură, iar retribuirea personalului începe să se facă din bugetul Direcţiei Generale a Poliţiei. Sunt clarificate atributiile unităţilor centrale si teritoriale, se stabilesc modalitatile de colaborare cu celelalte institutii si se reorganizează activitatea in compartimente. Legea are in finalul ei si noile scheme de organizare a unitatilor de politie din orasul de resedintă si de la comisariatele din celelalte orase. La politia Călăraşi erau prevăzuţi 14 ofiteri de politie(comisari şi subcomisari), 37 de gardieni publici şi 5 funcţionari administrativi. Activitatea era condusă de către un sef al politiei, iar restul personalului era încadrat la birourile de siguranţă, administrativ şi judiciar.
Potrivit noii legi de organizare (până în 1938), Poliţia de reşedinţă Călăraşi a trecut în subordinea Inspectoratului Regional de Poliţie Bucureşti. Comanda acestuia efectua periodic controale, analiza activitatea, asigura încadrările şi asigura sprijin logistic pentru rezolvarea lucrărilor şi a misiunilor.
Din anul 1929 se păstrează toate rapoartele de activitate ale unităţilor de poliţie aflate în subordinea organului judeţean (comisariatele şi detaşamentele). Din cercetarea lor se poate face o imagine clară asupra activităţii compartimentelor de lucru. Interesante sunt informaţiile despre starea de spirit a populaţiei, a activităţii organizaţiilor politice, modul de asigurare al evidenţei populaţiei şi a străinilor, felul cum erau încheiate dosarele de cercetare şi se efectua ancheta de către comisarii biroului judiciar. De asemenea, sunt informaţii interesante despre activitatea sectelor religioase, tipografiilor, a unitătilor economice, a activităţilor culturale organizate şi altele.
Poliţia din reşedinţa Călăraşi s-a confruntat, în perioada 1930-1938 cu multe probleme, dar cu toate că organziarea ei a cunoscut puţine modificări, personalul s-a achitat corespunzator de sarcinile primite. Se reuşeşte punerea la punct a unui birou de siguranţă, care va dispune de oameni bine pregătiţi şi care a reuşit să cunoască în întregime starea de spirit, nemulţumirile, interesele, preocupările şi activitatea membrilor ce făceau parte din grupările, formaţiunile şi organizaţiile politice locale. Astfel, informaţiile despre activitatea Partidului Totul Pentru Ţară şi apoi a legionarilor erau cunoscute, analizate şi urmate de măsurile corespunzătoare (arestări, îndepărtări din oraş, scoaterea din învăţământ etc.)
La comanda poliţiei călărăşene s-au aflat în perioada 1930-1945 Nicolae Baicu, Dumitru Badâc, Gheorghe Tănăsescu şi Constantin Movilescu.
Fostul comisar bucureştean Dumitru Badâc a condus pe poliţiştii de aici între anii 1932-1934. În timpul mandatului său atribuţiile organelor de poliţie au crescut, deoarece ea se ocupa cu întocmirea planurilor de mobilizare a loalităţilor, să colaboreze cu centrul de recrutare pentru a asigura evidenţa rechiziţiilor, să urmărească desfăşurarea alegerilor şi să întocmească rapoarte de urmărire pentru membrii organizaţiilor extremiste. Se suplimentează efectivul birului de siguranţă, care avea misiunea de a supraveghea mai îndeaproape pe legionari şi pe comunişti şi să întocmească periodic rapoarte despre starea de spirit a populaţiei.
Activitatea lui Dumitru Badâc a fost controlată periodic de inspectorii regionali de poliţie. În toamena lui 1932 se găsea aici o brigadă formată din 6 comisari şi inspectori judiciari, care a controlat activitatea acestui compartiment. Se arăta că, lunar, numărul infracţiunilor crescuse, iar activitatea desfăşurată de cei 4 comisari era satisfăcătoare. S-a recomandat ca unul dintre lucrători să fie detaşat pe lângă Parchetul local, în vederea unei colaborări mai eficace. S-a cerut ca probele pentru toate dosarele de natură judiciară să fie mai bine evidenţiate, iar termenul de rezolvare al acestora să nu depăşească 20 de zile.
O altă echipă s-a aflat în Călăraşi în aprilie 1934. Controlul de fond efectuat a evidenţiat existenţa mai multor nereguli: gardienii nu-şi efectuau sarcinile de serviciu, mulţi părăseau posturile, şeful de detaşament nu îi controla; nu exista nici un plan de acţiune concret în eventualitatea unor evenimente mai deosebite şi nu se conlucra îndeajuns cu celelalte birouri.
Pentru aceste lipsuri, conducerea unităţii a fost sancţionată administrativ, iar şeful detaşamentului a fost schimbat din funcţie.
În toamna anului 1935 revine Gheorghe Tănăsescu. El va rămâne la comanda până în 1940, perioadă în care s-a confruntat cu mai multe probleme. Cele mai importante au fost lipsa personalului de specialitate şi a dotării, perfecţionarea activităţii pe linie judiciară, slaba activitate a biroului de siguranţă, demisia gardienilor din cauza proastei retribuiri. Datorită acestor lipsuri, politia locală s-a confruntat cu o creştere alarmantă a numărului furturilor şi tâlhăriilor, lunar înregistrându-se în medie, 100-140 de infracţiuni de asemenea natură.
În anul 1936, ziarele centrale şi locale au publicat mai multe articole în care arătau că, în cadrul Poliţiei Călăraşi, erau angajate persoane care făceau spionaj in favoarea bulgarilor. A fost ordonată o anchetă din partea Direcţiei Generale a Sigurantei, care a confirmat faptul că cele 3 funcţionare(secretare) aveau legături cu persoane suspecte de naţionalitate bulgară. S-a stabilit că acestea oferiseră agentilor straini unele date confidentiale. Cele trei si-au recunoscut vinovăţia şi pentru aceasta au trebuit să demisioneze din posturile ocupate.
Din martie 1938 s-a constituit la nivelul prefecturii un consiliu de colaborare, care reunea prefectul, primul procuror, comandantul garnizoanei locale, şeful legiunii de jandarmi si al politiei. Acest consiliu se Intrunea lunar şi lua în discuţie problemele cu care se confrunta judetul. La aceste consilii erau prezentate periodic rapoarte privind starea de spirit a populatiei, iar apoi din anul 1939 se redactau buletine informative lunare, care cuprindeau date si informatii despre activitatea membrilor organizatiilor politice, manifestarile populatiei de origine etnica straina, situatia economica, atitudinea fata de deciziile conducerii ţării si altele.
Buletinele informative erau alcătuite de regulă la finele fiecărei luni. Iată ce se nota in cel referitor la luna ianuarie 1939: pătura muncitorească din Călăraşi este formată din căruţaşi şi hamali ce sunt grupaţi într-un sindicat. Ambele grupuri sociale erau nemulţumite că nu aveau de lucru (din cauza îngheţului braţului Borcea). Evreii locali sunt organizaţi în două comunităţi (de rit spaniol si israelit). Activitatea secţiei Partidului Totul pentru Ţară era coordonată de profesorul de religie Ştefan Dima, încadrat la Liceul Comercial din localitate.
Din toamna anului 1939, în Călăraşi a sosit un mare număr de refugiati polonezi. Din rapoartele întocmite de politia locală se arată că soseau 200-300 de persoane si plecau zilnic 40-50. Cu acest prilej, biroul de evidenta al strainilor a lucrat continuu pentru a-şi înfăptui sarcinile de serviciu ce constau în luarea în evidenţă, adăpostirea, întreţinerea şi subvenţionarea familiilor aflate temporar în localitate.
Deşi în anul 1938-1939 sarcinile ce reveneau poliţiei au crescut, nu s-a constatat şi o creştere a efectivelor. În raportul adresat prefectului (în februarie 1938), Gheorghe Tănăsescu arată că paza oraşului era asigurată numai de 35 de gardieni, iar celelalte sarcini trebuiau rezolvate doar de 16 funcţionari. O parte din comisari erau detaşaţi în alte oraşe. Raportul său a ajuns la conducerea M.I., însă acesta răspundea la 28 februarie: "nu se poate asigura suplimentare de personal din cauză că prevederile bugetare nu permit acest lucru".
Deşi din toamna anului 1938, politia din Călăraşi a trecut în subordinea Inspectoratului de Poliţie a Ţinutului Marea(unde a rămas până in 1940), totuşi situaţia ei nu s-a îmbunătăţit din punct de vedere numeric în această perioadă.
Prin decretul regal 2370 din 12 iulie 1940, toate unităţile de asigurare a ordinii publice de la nivel judetean s-au unificat având la comandă pe şeful Legiunii de Jandarmi. Şeful politiei era prim locţiitor şi avea în subordine pe comisarii birourilor de informaţii şi poliţiei judiciare. Ceilalţi funcţionari ai politiei (gardieni publici si personalul administrativ) erau sub conducerea directa a loctiitorului legiunii. În caz de acţiuni speciale şi stare excepţională era constituit un stat major ce reunea pe şefii celor 3 compartimente.
Organizarea prevăzută s-a realizat la începutul lui august 1940, comanda unităţii de poliţie fiind preluată de maiorul Marin Ionescu de la Jandarmi. Căpitanul Costin Leonida şi şeful poliţiei, Ion Basilescu, deveneau adjuncţi. Cei trei se întruneau lunar şi discutau problemele mai deosebite. De pildă, în septembrie 1940 era discutată situaţia produsă din cauza refuzului marelui proprietar Vineş de a mai vinde făină brutarilor din oraş. El a fost acuzat de sabotaj şi a fost deferit Curţii Marţiale.
Biroul Poliţiei de Siguranţă a întocmit în această perioadă buletine informative lunare privind starea de spirit a populaţiei. În buletinul din 14 iulie 1940 se arată că "cedarea Basarabiei şi Bucovinei a produs în Călăraşi o mare indignare. Populaţia locală a cerut intrarea imediată în război contra Rusiei Sovietice. Refugiaţii sosiţi în oras din zonele ocupate de ruşi povesteau localnicilor modul de comportare al armatei sovietice: s-a instituit o adevarată teroare, fiind deseori bătuţi, iar cei care au scapat teferi se considerau norocosi ca s-au putut reîntoarce în ţară". În septembrie 1940, după preluarea puterii de către generalul Ion Antonescu, buletinul informativ consemna:"populaţia oraşului a primit cu entuziasm instalarea noului conducator al statului de la care se asteapta întronarea ordinii de drept, pedepsirea tradatorilor si refacerea României Mari".
Poliţia Călărăşeană a revenit la vechea organizare în aprilie 1941. La conducerea ei este numit Constantin Movilescu. Ca funcţionar, el a parcurs toate treptele ierarhice (era angajat în poliţie din 1911), avea studii în drept şi îsi facuse ucenicia la politia capitalei. Odata cu venirea sa, au fost aduşi în Călăraşi mai mulţi comisari cu experienţă (Raţiu, Dinescu şi Mihăilescu), care aveau stagii vechi în poliţie. Doar cel mai tânăr comisar, Roman Traian care a condus biroul de siguranţă, avea o vechime de doar un an.
Schema de organizare a poliţiei călărăşene a cunoscut o serie de completări de efective. Dacă în 1941 erau angajaţi la cele 3 birouri (administrativ, judiciar si de siguranta) un numar de 38 de persoane, iar detasamentul de gardinei avea 54 de persoane, la finele anului 1942 erau incadrate 126 de persoane, din care 81 reprezentau gardienii publici. În ceea ce priveşte schema de organizare, cele mai multe modificari s-au efectuat la administrativ si judiciar, unde au fost incadrate 30 de persoane. Acest lucru se impunea deoarece din toamna anului 1940, Călăraşiul s-a confruntat cu valuri de refugiaţi basarabeni, polonezi si apoi transilvăneni. Judiciarul s-a confruntat cu cercetarea unor infracţiuni cu caracter economic, dar si a infractiunilor mărunte. De pildă, în intervalul septembrie-noiembrie 1939 se înregistrau aproximativ 29 de infracţiuni lunar, iar in intervalul ianuarie-martie 1940 acestea depăşeau 35 pe o lună.
Dările de seamă anuale din perioada 1939-1942, consemnau în general acelaşi probleme: informatizarea zilnică a organelor superioare asupra starii de spirit a populatiei, asigurarea evidentei stricte a strainilor, asigurarea in bune conditii a pazei orasului, prinderea infractorilor, instrumentarea dosarelor penale, aplicarea amenzilor contraventionale, supravegherea constanta a celor care faceau politica si preocuparea pentru perfectionarea pregatirii de specialitate. Se mai arata ca in aceasta perioada, prin eforturile conjugate ale autoritatilor s-a putut incadra personalul de care era nevoie, iar colaborarea cu celelalte organe de asigurare a ordinii se realiza corespunzator. La lipsuri se mentionau: lipsa de operativitate in solutionarea cazurilor judiciare, insuficienta cunoastere a activitatii legionare, neoperativitatea in prinderea unor prizonieri sovietici fugiţi din lagărul de la Slobozia si neinterventia operativa a gardienilor in timpul scandalurilor nocturne.
Buletinele informative ale politiei din perioada 1940-1941 surprind o serie de aspecte ale starii de spirit a populatiei. Daca cel din iulie 1940 evidentia faptul ca locuitorii Călăraşiului erau consternati de faptul ca guvernul si suveranul erau considerati vinovati de pierderea Basarabiei si Bucovinei, rapoartele din anul 1941 surprind si alte momente: lipsa alimentelor si articolelor de prima necesitate, ingrijorarea de pierderile suferite pe front de cele doua regimente militare din localitate. Se mai arata ca preturile au cunoscut cresteri importante, iar ţăranii erau nevoiţi să vândă produsele lor la preţuri derizorii.
După 23 august 1944 personalul poliţiei a cooperat cu autorităti militare şi civile la dezarmarea trupelor hitleriste. Întregul efectiv s-a aflat în alertă, acţionând pentru identificarea militarilor germani aflaţi in oraş. S-a colaborat cu legiunea de Jandarmi pentru prinderea unor fugari în balta Borcei, iar personalul comisariatului de politie din port a participat, alături de marinarii din batalionul de Infanterie Marină, la prinderea a peste 160 de militari şi reţinerea vaselor comerciale şi de aprovizionare germane staţionate în portul Călăraşi.
În zilele de 30 şi 31 august 1944 şi-au făcut apariţia în oraş trupele sovietice conduse de generalul Kolciuk. Poliţia locala a contribuit la asigurarea adăpostirii acestora, a căutat să colaboreze cu comandamentul local şi cu reprezentanţii comisiei aliate de control în vederea soluţionării problemelor. Paralel cu aceasta, se întocmeau periodic rapoarte în care erau informate autorităţile despre pagubele, dezordinile si atacurile nocturne ale militarilor sovietici asupra unor stabilimente comerciale din oraş.
Importante schimbări în conducerea poliţiei locale vor interveni în martie 1945. Mai întâi, în locul lui Constantin Movilescu este numit inginerul constructor Leonte Ciontolac. Acesta luptase în anul 1945 ca ofiter în cadrul diviziei Tudor Vladimirescu, iar la finele anului absolvise o şcoală de pregătire a cadrelor de poliţie. La puţin timp după numirea sa, a fost schimbat şi şeful biroului de siguranţă. În locul comisarului Traian Roman, este numit membrul P.C.R.Miu Dumitru care va rămâne în funcţie până în august 1948.
Un alt eveniment s-a petrecut în activitatea funcţionarilor poliţiei în aprilie 1945, când a luat fiinţă un sindicat profesional al acestora. Activitatea acestuia poate fi cunoscută pentru întreaga perioadă de activitate. De pildă, în aprilie 1945 s-a efectuat o campanie de strângere a ajutoarelor pentru ofiţerii care luptau pe front şi au fost asigurate întregului personal produse alimentare şi articole de îmbrăcăminte la preţuri reduse. În 1946, intregul personal a beneficiat de prime (echivalentă cu un salariu), iar în vara aceluiaşi an întregul efectiv renunţă la concediul legal de odihnă, contribuind în acest fel la refacerea generală a ţării şi la susţinerea acţiunilor guvernului Dr.Petru Groza. În anul următor, din acest sindicat au făcut parte 120 de persoane(prin afilierea persoanelor militare). Întreg personalul participă periodic la activitatile organizate de cele 4 resorturi: economic, cultural, sportiv si feminist.
Din martie 1947, poliţia Călăraşi are la conducerea ei pe directorul Emil Sufleţel, iar comisar şef pe Dorin Lucreţeanu. Efectivul său număra 14 ofiţeri de poliţie, 14 agenţi, 7 funcţionari administrativi si 41 de gardieni publici. La comanda celor 3 birouri se găseau comisarii Iulian Ignat, Teodor Ionescu si Miu Dumitru. În port funcţiona un comisariat (condus de Dumitru Nicolae) care avea în subordine un ofiţer, 2 agenţi şi 2 gardieni publici. Schema de încadrare era însă incompletă din moment ce erau libere 12 posturi (cele mai multe de agenţi).
Chestura poliţiei Călărăşi s-a aflat în perioada 1945-1947 în componenţa Inspectoratului Regional de Poliţie Constanţa. Fondurile de arhivă ale ambelor unităţi conţin numeroase date despre activitatea lor, dar cele mai competente sunt oferite de catre documentele create de birourile de siguranta. Acestea întocmeau trimestrial note informative si situatii despre activitatea partidelor politice si a numarului de membri ai acestora. De pildă, se arată că în Călăraşi funcţionau în anul 1946 un număr de 24 de filiale ale partidelor centrale, care aveau un număr de peste 6000 de membri. De asemenea, erau oferite informaţii despre întrunirile organizate, iar în anul 1946 sunt o serie de ştiri legate de activitatea parlamentarilor Blocului Democraţiei Populare. Biroul de Siguranţă Călăraşi a întocmit în această perioadă rapoarte şi informaţii despre activitatea legionarilor, dar şi a celorlalţi lideri politici. Este demn de remarcat faptul că şeful biroului, Miu Dumitru, a fost implicat în această perioadă în arestarea foştilor primari Eugen Cialîc şi a lui Atanasie Popescu Ciurea, iar în vara anului 1947 a confiscat arhiva şi bunurile care apartinusera ţărăniştilor şi liberalilor, a căror activitate politică a încetat in vara anului 1947.
În anul 1948, în activitatea poliţiei călărăşene se petrec mai multe evenimente importante. Mai întâi, apar planurile de muncă anuale ale compartimentelor, încep apoi epurările, în august 1948 ia fiinţă primul birou de securitate, iar în toamna anului respectiv sunt angajate o serie de persoane care până atunci nu mai lucraseră într-o instituţie de asigurare a ordinii publice. Din planul de muncă întocmit pentru anul respectiv, rezultă că cele mai importante obiective erau: identificarea posesorilor de arme şi muniţii, depistarea, instrumentarea şi evidenţa infracţiunilor şi controlul activităţii localurilor publice. Alte obiective erau depistarea prostitutiei clandestine şi a elementelor dubioase, verificarea mijloacelor de transport pentru respectarea regulamentelor de circulatie si respectarea de catre stabilimentele comerciale a legilor in vigoare (repaosul duminical, contractele medicale).
O primă acţiune de epurare a personalului s-a declanşat în iulie 1947, când au fost înlăturate din funcţii 6 persoane, 1 a fost destituit, 3 au fost epuraţi, iar 11 au demisionat din poliţie. Printre cei epuraţi s-a numărat şi Dorin Lucreţeanu, comisarul şef, care era îndepărtat fără nici o indemnizaţie pe temeiul legii 217/1945 pentru purificarea administratiilor publice "ca un element rău care a desfăşurat o activitate fascistă". Prin acest val de epurări, au fost angajaţi în lunile următoare 5 comisari de politie, 4 comisari ajutori, 9 agenţi, 4 funcţionari şi o dactilografă, majoritatea neavând nici o pregătire, iar comisarii şi agenţii provenind din mediul muncitoresc. Pentru aceasta s-au organizat cursuri de calificare, ce au fost susţinute pe plan local de comisarii pensionaţi în anii anteriori sau au fost trimişi la cursurile organizate pe o perioada de 3 luni de către Direcţia Generală a Poliţiei.
În august 1948 biroul de siguranţă este desfiinţat şi este organizată secţia Ialomiţa a Securităţii Poporului. Printre cei care au acţionat în cadrul acesteia se numără Constantin Dumitrescu, Petre Gheorghiu şi Ion Acsintescu. Ia fiinţă Inspectoratul Judeţean de Securitate condus mai întâi de locotenentul Letea Ion, iar apoi de căpitanul de securitate Ion Dumitrescu.
În ianuarie 1949 este desfiinţată şi poliţia Călăraşi. Ia fiinţă raionul la nivel regional, iar din 1950 se înfiinţează miliţia judeţeana. O contribuţie importantă la edificarea noii structuri a avut-o căpitanii de miliţie Petre Dumitru şi Ion Dinulescu, care vor conduce acest organism până în anul 1952.
