18 Iunie 2025Sursa: I.P.J. Călărași

ROADPOL – ALCOHOL & DRUGS – CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU SIGURANȚA RUTIERĂ PE DRUMURILE PUBLICE DIN JUDEȚ

 

          Săptămâna aceasta, polițiștii rutieri călărășeni desfășoară acțiunea coordonată la nivel național „Alcohol & Drugs”, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2023 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), pentru combaterea conducerii pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.

 

Polițiștii acționează pentru reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor produse pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a drogurilor.

 

Vineri, 20 iunie, este organizată operațiunea „Alcohol & Drugs Marathon”, în cadrul căreia polițiștii rutieri vor desfășura, timp de 24 de ore, acțiuni preponderent pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

 

Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii folosesc mijloacele tehnice din dotare: aparate etilotest, etilometru, precum și aparate drugtest.

 

Consumul de alcool sau droguri conduce, printre altele, la scăderea acuității vizuale, diminuarea atenției distributive, limitarea capacității de a urmări obiecte în mișcare și la reacții întârziate în situații limită din trafic.

 

Riscul de implicare în accidente rutiere crește semnificativ atunci când conducătorul auto are o capacitate redusă de concentrare și procesare a informațiilor, precum și dificultăți în controlul vehiculului – toate acestea fiind consecințe directe ale consumului de alcool și substanțe psihoactive.

 

Nu conduceți vehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise!