REȚINUT PENTRU REFUZ SAU SUSTRAGERE DE LA PRELEVAREA DE MOSTRE BIOLOGICE
La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Dragalina, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat un autoturism pe o stradă din comuna Ștefan cel Mare.
La volan a fost identificat un bărbat, în vârstă de 41 de ani, care a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Precizăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.







