REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU RĂNIREA CU INTENȚIE A ANIMALELOR
La data de 5 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați de către o femeie de 46 de ani, din comuna Roseți, județul Călărași, cu privire la faptul că o persoană necunoscută a lovit de mai multe ori un câine fără stăpân.
În fapt, în jurul orei 10:30, un bărbat de 49 de ani, din comuna Roseți, județul Călărași, ar fi aplicat patru lovituri cu un par din lemn unui câine, provocându-i acestuia leziuni, pe motiv că respectivul animal i-a ucis o rață.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, animalul din specia canină a fost identificat, acesta aflându-se în imposibilitatea de a se ridica, prezentând mai multe răni.
Animalul a fost transportat la o clinică veterinară, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În urma administrării probatoriului în cauză, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor.








