RAZIE ORGANIZATĂ ÎN LOCALITĂȚILE MODELU ȘI ROSEȚI
RAZIE ORGANIZATĂ ÎN LOCALITĂȚILE MODELU ȘI ROSEȚI
12 filtre efectuate, 112 persoane legitimate, 80 de autovehicule verificate, 5 societăți comerciale controlate și 38 de sancțiuni contravenționale aplicate în urma raziei organizate în localitățile Modelu și Roseți.
În seara de 8 noiembrie, în intervalul orar 18:00 - 22:00, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a organizat și desfășurat o acțiune de tip „RAZIE”, în localitățile Modelu și Roseți, având ca scop menținerea climatului de ordine și siguranță publică, tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă normele sociale, dar și prevenirea și combaterea infracționalității.
Astfel, au fost legitimate 112 persoane, verificate 80 de autovehicule și controlate 5 societăți comerciale.
Totodată, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei.
Ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.
Alături de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat și polițiști ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.
Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională, în continuare, polițiștii aflându-se la datorie.








