POLIȚIȘTII CONTINUĂ SĂ DESFĂȘOARE ACTIVITĂȚI EDUCATIVE ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier, Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative, Serviciului de Ordine Publică, precum și ai polițiilor municipale, orășenești și secțiilor de poliție, au organizat 33 de activități preventive în unități de învățământ, pentru 719 beneficiari.
În cadrul acestor activități, polițiștii au abordat teme precum: prevenirea traficului de substanțe psihoactive și a traficului de persoane, siguranța în mediul online, prevenirea violenței în școli și combaterea bullying-ului, siguranța rutieră și consecințele folosirii materialelor pirotehnice fără drept.
De asemenea, au desfășurat activități în cadrul proiectului „Scoate violența școlară din anonimat!”, parte a campaniei „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”
Discuțiile au fost interactive, iar recomandările transmise într-o manieră accesibilă, prin metode participative și atractive pentru elevi.
Totodată, la data de 10 decembrie 2025, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, în parteneriat cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, au desfășurat, în municipiile Călărași și Oltenița, o acțiune pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, precum și pentru prevenirea și combaterea infracționalității și a actelor de violență în mediul școlar.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar o societate comercială din zona adiacentă unităților de învățământ a fost verificată.
Prevenirea în rândul tinerilor rămâne una dintre prioritățile Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.








