POLIȚIȘTII CONTINUĂ ACTIVITĂȚILE PREVENTIVE STRADALE
La data de 20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Călărași, au desfășurat activități preventive având ca scop informarea și conștientizarea populației cu privire la adoptarea unor conduite antivictimale și antiinfracționale.
Polițiștii au purtat discuții cu cetățenii despre fenomenul violenței domestice și au oferit informații referitoare la formele de manifestare ale acestuia, la instrumentele de protecție și serviciile de sprijin pentru victime, precum și la utilizarea ordinului de protecție provizoriu și a ordinului de protecție.
Totodată, polițiștii au reamintit existența aplicației Bright Sky, dezvoltată și adaptată pentru România printr-un parteneriat între Fundația Vodafone România și Poliția Română, prin intermediul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității.
Aplicația, disponibilă gratuit în App Store și Google Play, oferă multiple funcționalități, dintre care cele mai utilizate sunt: localizarea celui mai apropiat serviciu de asistență, completarea unui chestionar de evaluare a riscului, accesarea unui ghid de siguranță online, precum și consultarea de informații generale despre cauzele și consecințele violenței domestice sau despre ordinul de protecție. De asemenea, funcția de jurnal a aplicației reprezintă un instrument util pentru victime, facilitând documentarea abuzurilor.
Creșterea gradului de siguranță a populației în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității constituie un obiectiv prioritar al activității polițiștilor, obiectiv urmărit inclusiv prin dezvoltarea colaborării interinstituționale.


.jpeg)






