07 Octombrie 2025Sursa: I.P.J. CĂLĂRAȘI

POLIȚIȘTII AU DEPISTAT UN ȘOFER CU PERMISUL SUSPENDAT

          La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 07:25, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Secției 1 Poliție Rurală Modelu, au depistat, în comuna Roseți, un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat.

 

Tânărul a fost testat cu aparatele alcooltest și DrugTest, rezultatele fiind negative.

 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.

 

Cercetările au fost continuate de polițiștii Serviciului Rutier, iar sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, tânărul fiind ulterior introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.