25 Iulie 2025Sursa: I.P.J. Călărași

PATRU FEMEI REȚINUTE PENTRU LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE, VIOLARE DE DOMICILIU ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

 

La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 20:55, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o tânără de 22 de ani, din comuna Tămădău Mare, județul Călărași, cu privire la un scandal aflat în desfășurare pe o stradă din localitate.

 

În urma primelor verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 20:45, trei femei, cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, ar fi pătruns în curtea locuinței unei femei de 38 de ani și ar fi agresat-o, lovind-o cu pumnii și picioarele în zona feței și a corpului, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice.

 

De asemenea, femeia de 38 de ani ar fi ripostat, agresând fizic una dintre cele trei femei, lovind-o cu o piatră în zona capului.

 

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă ambele victime au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

 

Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, rezultând că există un risc iminent. Cu toate acestea, persoanele implicate au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-le înmânate cereri pentru solicitarea unui ordin de protecție pe cale judecătorească.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

La data de 25 iulie a.c., în urma administrării probatoriului de către polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, față de cele patru femei a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.