OPERAȚIUNE DE CĂUTARE FINALIZATĂ - BĂRBAT GĂSIT DE POLIȚIȘTI
La data de 22 iulie a.c., ora 11:14, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie din comuna Vlad Țepeș, județul Călărași, cu privire la dispariția fratelui său, în vârstă de 55 de ani, care nu mai fusese văzut de două zile.
În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul ar fi plecat de la o stână de oi, situată în extravilanul localității Vlad Țepeș, fără a avea asupra sa un telefon mobil.
Având în vedere perioada scursă de la dispariție și lipsa unor mijloace de contact, polițiștii au demarat de urgență procedurile specifice în astfel de cazuri. A fost constituită o echipă operativă, formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea, care au desfășurat activități de căutare.
Au fost efectuate căutări pedestre în zonele greu accesibile din extravilanul localităților Vlad Țepeș, Grădiștea, Ciocănești și Mihai Viteazu, precum și pe raza acestora.
În urma activităților desfășurate, la data de 24 iulie a.c., bărbatul a fost identificat în extravilanul localității Mihai Viteazu.
Bărbatul nu prezenta leziuni sau urme de violență și a declarat verbal că, pe durata cât s-a aflat plecat voluntar de la domiciliu, nu a fost victima vreunei infracțiuni.


.jpeg)





