11 Martie 2024Sursa: IPJ Călărași

Dosar penal întocmit pentru conducerea sub influența substanțelor interzise

 

La data de 9 martie a.c., în jurul orei 00:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe o stradă din municipiul Călărași, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani.

În urma controlului cu aparatele din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.