30 Iunie 2025Sursa: I.P.J. Călărași

BILANȚUL SFÂRȘITULUI DE SĂPTĂMÂNĂ

 

 

În cadrul acțiunilor pentru siguranța comunității desfășurate în acest weekend, polițiștii au intervenit la 201 sesizări ale cetățenilor. De asemenea, au fost reținute permisele de conducere în cazul a 18 șoferi care au pus în pericol siguranța traficului rutier.

 

În perioada 27–29 iunie a.c., peste 350 de polițiști au acționat la nivelul județului Călărași pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

 

Polițiștii au intervenit la 201 evenimente sesizate prin S.N.U.A.U. 112 și au organizat 34 de acțiuni.

 

Ca urmare a activităților desfășurate, au fost constatate 67 de infracțiuni, au fost prinse în flagrant 5 persoane, iar în cauzele instrumentate a fost dispusă o măsură preventivă.

 

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 410 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 148.000 de lei.

 

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 7 infracțiuni la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute 18permise de conducere și retrase 24 de certificate de înmatriculare.

 

Exemple:

 

La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 00:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, un autovehicul care circula pe DN21, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

La aceeași dată, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu-Gară, aflându-se în serviciul de patrulare, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe raza satului Răzvani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul, un bărbat de 37 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.