07 August 2025Sursa: I.P.J. Călărași

BĂRBAT ARESTAT PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE ȘI DISTRUGERE

 

La data de 26 iulie a.c., ora 14:54, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au fost sesizați de o femeie, de 32 de ani, domiciliată în comuna Tămădău Mare, județul Călărași, cu privire la faptul că o altă femeie a fost agresată de către soț.

 

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, stabilind că, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, un bărbat, de 31 de ani, și-ar fi lovit soția, de 27 de ani, totodată distrugându-i telefonul mobil.

 

La fața locului a intervenit și un echipaj medical, care a transportat victima la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

 

Ca urmare a completării formularului de evaluare a riscului, care a indicat existența unui pericol iminent, victima a solicitat montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere, măsură care a fost dispusă de polițiști împreună cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere. Față de persoana în cauză, la data de 5 august a.c., a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

 

Ulterior, la data de 6 august a.c., bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Lehliu-Gară, fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.