14 Iulie 2025Sursa: I.P.J. Călărași

ARESTAT PREVENTIV PENTRU DISTRUGERE PRIN INCENDIERE

 

 

La data de 11 iulie a.c., ora 14:28, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie din comuna Dor Mărunt, județul Călărași, cu privire la faptul că concubinul său a aruncat cu benzină prin casă și intenționează să dea foc locuinței.

 

În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 14:20, un bărbat de 43 de ani, în timp ce se afla în locuința sa din comuna Dor Mărunt, a avut o discuție contradictorie cu concubina sa, iar pe fondul unei stări de nervozitate a aruncat cu benzină în interiorul locuinței, dintr-o sticlă de plastic de 2 litri. La scurt timp, acesta a aprins combustibilul cu o brichetă, provocând izbucnirea unui incendiu.

 

La fața locului s-a deplasat un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași, care a lichidat incendiul.

 

În urma evenimentului nu au rezultat victime, fiind produse doar pagube materiale.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, iar față de bărbat a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

 

Ulterior, la data de 12 iulie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară și instanței de judecată competente, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.