Activități educative desfășurate de polițiști
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași continuă activitățile în unitățile de învățământ.
Astfel, săptămâna aceasta, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Călărași, Poliției Orașului Fundulea, Secției 1 Poliție Rurală Modelu, Secției 4 Poliție Rurală Dragalina și Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au desfășurat activități în 46 de unități de învățământ din județ.
Au fost punctate subiecte precum siguranța rutieră, răspunderea contravențională și penală a minorilor, prevenirea faptelor cu violență în școli, riscurile consumului de droguri, tutun și alcool, implicațiile medicale, sociale și legislative, precum și delincvența juvenilă, siguranța pe internet și bullyng-ul.
În cadrul lecțiilor de siguranță rutieră, celor mici le-au fost prezentate semnele de circulație și au fost invitați într-un orășel miniatural, în care au aplicat cele învățate pentru a demonstra că vor deveni pietoni responsabili.
Siguranţa celor mici rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călărași, iar activităţile preventive vor continua.








