ACȚIUNE PENTRU COMBATEREA COMERȚULUI ILICIT CU PRODUSE PISCICOLE
La data de 13 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași au desfășurat, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Călărași, activități pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilicit cu produse piscicole.
Aceste activități au fost desfășurate în intervalul 09:00 - 12:30, în municipiile Oltenița și Călărași.
Polițiștii au efectuat controale la 5 societăți comerciale, iar la una dintre acestea au descoperit 160 de kg de crap și somn, care erau depozitate în vederea comercializării, aflate într-o stare improprie consumului și pentru care nu dețineau documente de proveniență.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vânzare de alimente, băuturi sau alte produse, cunoscând că sunt alterate sau cu perioadă de valabilitate depășită, și de comercializare fără documente de proveniență a peștelui și a altor viețuitoare acvatice, iar cele 160 de kg de pește au fost confiscate, în vederea indisponibilizării.











