ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTI PENTRU PREVENIREA FURTURILOR DE ENERGIE ELECTRICĂ
La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, în colaborare cu reprezentanți ai unei societăți de distribuție a energiei electrice și cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, au organizat o acțiune având ca scop prevenirea și combaterea sustragerilor de energie electrică și a elementelor componente ale rețelelor de distribuție a energiei electrice.
În cadrul acțiunii au fost constatate 9 situații de racordare ilegală la rețeaua electrică, prin folosirea unor instalații clandestine, în scopul racordării directe la rețea sau al ocolirii echipamentelor de măsurare.
Au fost ridicați conductorii electrici utilizați pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei electrice livrate, fiind dispusă măsura deconectării acestora.
În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și de executare sau folosire a instalațiilor clandestine, în scopul racordării directe la rețea sau al ocolirii echipamentelor de măsurare.
La activități au fost angrenați polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Secției 4 Poliție Rurală Dragalina, Poliției Municipiului Călărași, Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, la nivelul județului, pentru prevenirea și combaterea sustragerilor de energie electrică.








