21 August 2025Sursa: I.P.J. Călărași

ACTIVITĂȚI ÎN CADRUL PROGRAMULUI SĂPTĂMÂNA MICILOR POLIȚIȘTI

 

În perioada 19–21 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au răspuns invitației centrului de agrement Happy Land și au participat la o serie de activități desfășurate în cadrul programului „Săptămâna Micilor Polițiști”, unde le-au prezentat copiilor aspecte esențiale ale profesiei de polițist și rolul acesteia în menținerea siguranței comunității.

Polițiștii criminaliști le-au explicat celor mici ce presupune activitatea din acest domeniu, prezentând, pas cu pas, modul în care sunt prelevate probele și cum pot fi identificate persoanele implicate într-un caz.

Unul dintre momentele cele mai interactive a fost demonstrația de amprentare, în cadrul căreia copiii au avut ocazia să vadă cum sunt colectate amprentele și să observe echipamentele folosite în investigații. La finalul activității, fiecare copil a primit o fișă personalizată cu propriile amprente, pe care a putut să o păstreze ca amintire.

Un alt punct de atracție l-a reprezentat prezența câinelui criminalist, un partener canin special antrenat pentru identificarea urmelor sau obiectelor care pot constitui probe importante în anchete. Copiii au urmărit cu interes demonstrațiile și au aflat cât de important este rolul acestui câine în activitatea de investigare.

Serviciul Rutier a fost, de asemenea, prezent, desfășurând activități educative și interactive dedicate siguranței în trafic. Cei mici au învățat cum să traverseze corect strada, care sunt principalele semne de circulație și cum pot evita pericolele rutiere, fie ca pietoni, fie ca bicicliști. Cu ajutorul unor materiale educative și jocuri tematice, polițiștii au transformat lecțiile despre circulație într-o experiență practică, distractivă și ușor de înțeles.

       

Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au captat atenția celor mici prin prezentarea echipamentelor speciale și a tacticilor utilizate în misiunile cu grad ridicat de risc.

Demonstrațiile tactice au fost primite cu entuziasm de participanți. Copiii au avut ocazia să înțeleagă cât de complexă și solicitantă este pregătirea unui polițist din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cât curaj presupune această meserie.

Prezentarea a fost completată de discuții interactive, în care cei mici au putut adresa întrebări și au aflat detalii despre antrenamentele și misiunile speciale ale acestor polițiști.

La final, participanții au avut ocazia să pună întrebări, să testeze echipamentele folosite de polițiști și să plece acasă cu amintiri inedite.

Această activitate nu a fost doar o lecție despre ordine, responsabilitate și siguranță, ci și o ocazie valoroasă de a apropia copiii de munca polițiștilor și de a le trezi interesul pentru profesiile din acest domeniu.

 

Galerie foto