27 Ianuarie 2023Sursa: IPJ Călărași

ACTIVITĂȚI EDUCATIVE ALE POLIȚIȘTILOR CĂLĂRĂȘENI

 

Ieri, 26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dragalina au desfășurat o activitate educativă pe linia prevenirii infracțiunilor contra persoanei și a reducerii riscului rutier în cadrul Liceului Tehnologic „Duiliu Zamfirescu” Dragalina.

Poliţiştii le-au prezentat elevilor regulile de circulaţie şi importanţa abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea implicării acestora în evenimente rutiere.

Astfel, elevii au învățat că trebuie să traverseze strada doar pe ,,zebră” sau pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni, să se asigure de fiecare dată și să nu alerge pe trecerea pentru pietoni pentru a fi în siguranță.

De asemenea, pentru prevenirea violenței în unitățile de învățământ, elevilor le-au fost prezentate modalitățile de rezolvare a unor conflicte pe cale amiabilă și li s-a reamintit cât de important este să fie toleranţi și să-i trateze pe cei din jur cu respect.

Astfel, copiii au înțeles că unul dintre cele mai importante drepturi pe care le avem este dreptul de a nu fi discriminați, dar totodată şi responsabilitatea de a nu-i discrimina pe ceilalți.

Galerie foto