19 Septembrie 2017Sursa: IPP CALARASI

ACŢIUNE PREVENTIVĂ – ÎNTÂLNIRE A POLIŢIŞTILOR CU PERSOANELE VÂRSTNICE, LA BISERICĂ

    Poliţiştii din Călărași au desfăşurat în acest sfârșit de săptămână activităţi de reducere a victimizării persoanelor vârstnice, la bisericile din municipiul Călărași.
 Oamenii legii le-au prezentat celor prezenți principalele moduri de operare în cazul înşelăciunilor prin metoda „accidentul”, „ghicitul” sau prin desemnarea ca premianţi la concursuri la care nu au participat etc.
 Persoanele care locuiesc singure au fost îndrumate să-şi asigure corespunzător uşile şi ferestrele împotriva efracţiilor, să manifeste atenţie mare atunci când sunt abordate, la poartă, de persoane necunoscute, care, cu un pretext oarecare, pot pătrunde în locuinţă pentru a le câştiga încrederea şi a le sustrage bunuri sau chiar a-i agresa.
      Beneficiarii acţiunii preventive au primit cu receptivitate sfaturile polițiștilor.
 

Galerie foto